Cinstirea Sfântului Martinian, mare sihastru, și a celorlalți sfinți prăznuiți – 13 februarie

Sfântului Martinian, mare nevoitor și luptător împotriva ispitelor

Sfântului Martinian îi este închinată ziua de 13 februarie din calendarul ortodox, Biserica aducând înaintea credincioșilor o pildă puternică despre lupta cu ispitele și biruința harului asupra slăbiciunilor firii. Originar din Cezareea Palestinei, el a ales încă din tinerețe calea nevoinței, retrăgându-se în pustie la vârsta de doar optsprezece ani. Acolo a petrecut mulți ani în rugăciune, tăcere și aspră disciplină duhovnicească.

După douăzeci și cinci de ani de viață sihăstrească, sfântul a trecut printr-o ispită grea. O femeie desfrânată, îmbrăcată în haine sărăcăcioase, a venit la chilia lui, cerându-i adăpost pe motiv că ar fi rătăcit și ar fi în primejdie din cauza fiarelor. Sfântul, mișcat de milă, a primit-o, dar în noaptea aceea ea a îngreunat sufletul lui Martinian, încercând să-l convingă să se lepede de viața curată a pustiei.

Lupta a fost cumplită, iar gândul păcatului a început să se apropie de inima lui. În acel ceas de cumpănă, Martinian a înțeles că nu trupul femeii era adevărata piedică, ci focul dorinței care se ridica din propria slăbiciune. Atunci, pentru a se trezi din amăgire, a aprins grămezi de vreascuri și a sărit în mijlocul focului, spunându-și că, dacă nu poate suporta focul văzut, cum ar putea suferi focul gheenei. Prin această hotărâre aspră, trupul i-a fost rănit, dar sufletul i s-a izbăvit de păcat.

Femeia, văzând cutremurătoarea pocăință a sfântului, și-a schimbat viața și a mers la o mănăstire, unde, potrivit tradiției, a ajuns la mare măsura sfințeniei. Sfântul Martinian, însă, temându-se ca ispitele să nu-l urmărească, s-a retras pe o stâncă din mijlocul mării, unde a trăit zece ani, hrănit de un corăbier binevoitor.

Dar iarăși încercarea l-a ajuns, deoarece o tânără scăpată dintr-un naufragiu a ajuns pe stânca lui. El a salvat-o, dar a plecat de acolo spunând că iarba uscată nu poate sta aproape de foc fără să fie cuprinsă. A fugit de la o cetate la alta, purtând peste tot în sufletul său aceeași rugăciune: „Fugi, Martiniane, ca să nu-ți pierzi sufletul.” A ajuns la Atena, unde și-a dat sfârșitul în pace, fiind cinstit de episcopul cetății și de mulțime.

Sfinții Achila și Priscila, ucenici și însoțitori ai Sfântului Apostol Pavel

În aceeași zi, credincioșii îi pomenesc pe Sfinții Achila și Priscila, soți binecuvântați și lucrători ai Evangheliei. Achila era cizmar, iar împreună cu soția sa a auzit propovăduirea Sfântului Apostol Pavel. Au primit botezul și au urmat apostolului în călătoriile misionare, slujindu-l cu devotament și împărtășindu-i primejdiile.

Cei doi sunt menționați în epistolele pauline, fiind lăudați pentru credința lor și pentru dragostea lor față de Hristos. Mulți credincioși s-au întors la Dumnezeu prin statornicia lor. În cele din urmă, au primit cununa muceniciei, fiind uciși prin tăierea capului pentru mărturisirea lor.

Sfântul Evloghie, Arhiepiscopul Alexandriei

Tot în această zi este pomenit și Sfântul Evloghie, arhiepiscop al Alexandriei, om învățat și plin de darul povățuirii duhovnicești. A trăit în vremea împăratului Iraclie și a susținut cu fermitate învățătura Sinodului de la Calcedon, păstrând neatinsă dreapta credință.

Se spune că Dumnezeu, pentru a-i întări râvna, a trimis un înger în chipul diaconului Papei Leon, pentru a-i mulțumi pentru sprijinul arătat în apărarea credinței. Minunea aceasta i-a umplut inima de bucurie, iar sfântul a adormit în pace, odihnindu-se în Domnul după o viață întreagă de slujire.

Doi sfinți martiri, tată și fiu, uniți în aceeași jertfă

Biserica amintește astăzi și de doi sfinți martiri, tată și fiu, care au fost răstigniți pe cruce pentru Hristos. Deși numele lor nu a rămas consemnat în scrieri, mărturia lor este păstrată ca un exemplu de credință care nu se teme nici în fața morții. Ei au arătat că nicio legătură pământească nu este mai puternică decât legătura iubirii în Dumnezeu.

Cuviosul Simeon, ctitor al Mănăstirii Hilandar din Sfântul Munte Athos

De asemenea, este cinstit și Cuviosul Simeon, unul dintre ctitorii mănăstirii Hilandar din Sfântul Munte Athos, care a trăit în jurul anilor 1190. A fost un nevoitor dăruit rugăciunii, aducând rod duhovnicesc pentru monahii de după el și pentru întreaga lume ortodoxă.

Concluzie

Ziua de 13 februarie ne oferă prilejul de a contempla lupta nevăzută a sufletului cu ispitele, dragostea apostolică a celor ce L-au urmat pe Hristos cu toată inima și lucrarea ierarhilor care au apărat credința. Sfântul Martinian, Sfinții Achila și Priscila, Sfântul Evloghie și ceilalți sfinți ai acestei zile sunt mărturii vii că, dincolo de slăbiciunea omenească, Dumnezeu întărește pe cei ce Îl caută cu sinceritate.