Sfântul Apostol Ioan Teologul și Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare- 8 mai

Data de 8 mai în calendarul ortodox este una dintre cele mai luminoase și profunde zile din timpul anului bisericesc. În această zi, Biserica face pomenirea a doi stâlpi uriași ai credinței noastre, care au trăit în epoci diferite, dar care ne-au lăsat moșteniri spirituale inestimabile.

În primul rând, îl prăznuim pe Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, supranumit și „Apostolul Iubirii”, făcând amintire de minunea care se petrecea anual la mormântul său.

În al doilea rând, îl cinstim pe Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare, un aristocrat roman care a lăsat curtea imperială pentru a deveni unul dintre cei mai mari asceți ai pustiei egiptene.

Pentru credincioșii care caută semnificația zilei de 8 mai în calendarul ortodox, această dată este o invitație la o dublă meditație: pe de o parte, chemarea la o iubire dumnezeiască, necondiționată (prin exemplul Sfântului Ioan), iar pe de altă parte, chemarea la tăcere, smerenie și liniștire interioară (prin exemplul Sfântului Arsenie). În rândurile ce urmează, vom explora pe larg viețile și învățăturile acestor doi mari sfinți.

Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul: Ucenicul pe care îl iubea Iisus

Deși pomenirea principală a Sfântului Apostol Ioan se face pe data de 26 septembrie (ziua adormirii sale), ziua de 8 mai este dedicată unei minuni cu totul speciale legate de mormântul său din Efes. Pentru a înțelege măreția acestei minuni, trebuie mai întâi să privim la viața sa extraordinară.

Cel mai tânăr ucenic și prietenul de taină al Mântuitorului

Sfântul Ioan era fiul pescarului Zevedei și al Salomeei (care era rudă cu Maica Domnului) și fratele Sfântului Apostol Iacov. A fost cel mai tânăr dintre cei doisprezece apostoli și singurul care nu a avut un sfârșit martiric violent, deși a îndurat nenumărate chinuri.

Ioan a avut o relație spirituală unică cu Mântuitorul Iisus Hristos. Evanghelia însăși îl numește adesea „ucenicul pe care îl iubea Iisus”. Această iubire nu era una de favoritism uman, ci o recunoaștere a curăției, fecioriei și profunzimii sufletului său. Ioan a fost prezent la cele mai importante și tainice momente din viața lui Hristos: a fost martor la Schimbarea la Față de pe Muntele Tabor, a stat la pieptul Mântuitorului la Cina cea de Taină și l-a însoțit în grădina Ghetsimani.

La picioarele Crucii și îngrijitorul Maicii Domnului

Curajul lui Ioan a strălucit cel mai puternic în momentul Răstignirii. În timp ce majoritatea ucenicilor au fugit de frică, Ioan a rămas la picioarele Crucii, alături de Sfânta Fecioară Maria. Acolo, Hristos a rostit cuvintele testamentare: „Femeie, iată fiul tău!”, iar lui Ioan i-a spus: „Iată mama ta!”. Din acea clipă, Ioan a luat-o pe Maica Domnului în grija sa, locuind împreună cu ea la Ierusalim, iar mai târziu la Efes, până la mutarea ei la ceruri.

Exilul în Patmos, Evanghelia și Apocalipsa

După Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Ioan a mers să propovăduiască în Asia Mică, în timpul împăratului Domițian, unde a fost supus unor torturi groaznice la Roma (a fost aruncat într-un cazan cu ulei clocotit, din care a ieșit nevătămat) și apoi exilat pe insula Patmos.

Aici, în peștera sa de pe insulă, a avut cele mai cutremurătoare revelații eshatologice, pe care le-a dictat ucenicului său Prohor, scriind astfel Cartea Apocalipsei, singura carte profetică a Noului Testament. Mai târziu, întors la Efes, a scris Evanghelia care îi poartă numele și trei Epistole, în care a lăsat cea mai înaltă definiție teologică a Divinității: „Dumnezeu este iubire” (1 Ioan 4:8). Pentru profunzimea scrierilor sale, a primit supranumele de „Teologul”.

Minunea din data de 8 mai

Dar ce sărbătorim, mai exact, pe 8 mai? Tradiția Bisericii ne spune că, ajuns la vârsta de peste 100 de ani, Sfântul Ioan și-a luat șapte ucenici, au ieșit în afara cetății Efesului și i-a rugat să îi sape o groapă în formă de cruce. După ce și-a luat rămas bun de la ei, s-a așezat în groapă și le-a poruncit să îl acopere cu pământ. Deși ucenicii au plâns, au făcut ascultare.

Când creștinii din cetate au venit mai târziu, dorind să îi vadă trupul, au săpat, dar au găsit mormântul gol. Dumnezeu îl mutase la viața veșnică într-un mod tainic, asemenea Maicii Domnului. Minunea prăznuită pe 8 mai se referă la faptul că, în fiecare an în această zi, din mormântul său din Efes izvora o pulbere fină, ca o cenușă sau o mană cerească. Creștinii o adunau cu multă evlavie și o foloseau pentru vindecarea tuturor bolilor sufletești și trupești. Această minune demonstrează că trupul său, deși nevăzut, a sfințit acel loc pentru totdeauna.

Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare: De la curtea imperială la tăcerea pustiei

Dacă vom căuta data de 8 mai în calendarul ortodox, îl găsim alături de Sfântul Ioan și pe Sfântul Arsenie cel Mare, un om a cărui viață pare ruptă din cu totul altă lume, dar care a atins aceleași culmi ale sfințeniei.

Un aristocrat erudit la curtea Romei

Arsenie s-a născut la Roma în anul 354, într-o familie patriciană (nobilă) foarte bogată. A primit cea mai înaltă educație a vremii, devenind un om extrem de învățat, fluent în latină și greacă, cunoscător al filosofiei și al științelor. Datorită erudiției sale și vieții sale virtuoase, Papa Inocențiu l-a recomandat împăratului Teodosie cel Mare, care căuta un preceptor (profesor) pentru fiii săi, viitorii împărați Arcadie și Honoriu.

Arsenie a trăit la curtea din Constantinopol în cel mai mare lux. Purta haine de mătase, avea zeci de slujitori și era respectat de întreaga nobilime bizantină. Însă, sufletul lui nu-și găsea odihna în aceste onoruri deșarte. Se ruga adesea lui Dumnezeu: „Doamne, arată-mi calea pe care să mă mântuiesc!”.

„Fugi, taci și te liniștește!”

Într-o zi, a auzit o voce divină care i-a dat un răspuns scurt, dar care avea să-i schimbe viața pentru totdeauna: „Arsenie, fugi de oameni și te vei mântui!”.

Fără să stea pe gânduri, a părăsit palatul imperial în secret, s-a urcat pe o corabie și a plecat în Alexandria, Egipt. De acolo, a mers în adâncul deșertului Scetic, la vestiții Părinți ai pustiei. Când a ajuns, el, nobilul imperial, a căzut la picioarele bătrânilor monahi, cerând să fie primit ca ultimul dintre ei. Sfântul Macarie l-a primit, iar Arsenie a devenit ucenicul Sfântului Ioan Colov.

În pustie, s-a rugat din nou: „Doamne, arată-mi calea mântuirii!”. Vocea i-a răspuns a doua oară, oferindu-i ceea ce astăzi cunoaștem drept cea mai celebră formulă a ascezei ortodoxe: „Arsenie, fuge, tace, quiesce!” (Fugi, taci și te liniștește, căci acestea sunt rădăcinile nepăcătuirii).

Asceza extremă și lacrimile de pocăință

Viața Sfântului Arsenie în deșert a fost una de o asprime de neînchipuit. El, care trăise în parfumuri și mătăsuri, acum împletea coșuri din frunze de finic. Refuza să schimbe apa în care înmuia frunzele, lăsând-o să se strice și să miroasă greu, spunând că astfel își ispășește mirosul parfumurilor de la curtea imperială.

Practica tăcerea absolută (isihia). Când arhiepiscopul Teofil al Alexandriei a venit să îl viziteze și i-a cerut un cuvânt de învățătură, Arsenie i-a spus: „Dacă vă spun un cuvânt, îl veți păzi? Atunci, vă rog, unde veți auzi că este Arsenie, să nu vă apropiați!”. Nu o spunea din ură de oameni, ci pentru că știa că liniștea minții este singura cale de a vorbi curat cu Dumnezeu. Se ruga toată noaptea, cu mâinile ridicate spre cer, iar tradiția spune că plângea atât de mult pentru propriile păcate și pentru starea lumii, încât genele îi căzuseră complet de la atâtea lacrimi. A trecut la Domnul la venerabila vârstă de 95 de ani.

Ce ne învață Sfinții zilei de 8 Mai?

Deși viețile lor par foarte diferite, praznicul din 8 mai în calendarul ortodox ne oferă o lecție unitară, perfectă pentru omul modern:

1. De la Sfântul Ioan Teologul învățăm că nu există teologie adevărată fără iubire. Poți cunoaște toate tainele lumii, dar dacă nu iubești – așa cum el a iubit-o pe Maica Domnului și pe Hristos – ești gol pe dinăuntru. El este ocrotitorul tinerilor, al prieteniilor curate și al teologilor.
2. De la Sfântul Arsenie cel Mare învățăm valoarea tăcerii într-o lume plină de zgomot. Într-o eră a rețelelor sociale și a vorbirii continue, îndemnul „fugi, taci și te liniștește” este mai actual ca niciodată. Ne arată că trebuie să ne luăm zilnic măcar câteva minute de deconectare totală pentru a ne putea auzi propriul suflet și pe Dumnezeu.