Sfântul Cuvios Gherasim de la Iordan. Pildă de sfințenie și smerenie – 4 martie

Sfântul Cuvios Gherasim de la Iordan

În fiecare an, la 4 martie, Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Cuvios Gherasim de la Iordan, unul dintre cei mai mari nevoitori ai pustiului, un om care încă din copilărie s-a deprins cu frica de Dumnezeu și care și-a închinat întreaga viață pocăinței, liniștii și rugăciunii neîncetate. Ajuns la maturitate, a îmbrăcat schima monahală și s-a retras adânc în pustiul Tebaidei, pe vremea împăratului Constantin Pogonatul. Acolo, în liniștea aspră a deșertului, și-a smerit trupul și a ridicat sufletul până la măsura prietenilor lui Dumnezeu.

Viața Sfântului Gherasim este strâns legată de minunea cu leul, una dintre cele mai cunoscute întâmplări din sinaxare, o dovadă limpede a puterii harului asupra creației întregi. Sfântul avea în preajmă un leu, îmblânzit prin bunătatea și rugăciunea lui. Leul îi păzea catârul și-l însoțea în pustie ca un credincios ucenic. Într-o zi, negustorii care treceau prin zonă au găsit catârul singur la păscut și, profitând de neatenția leului adormit, l-au furat. Când leul s-a întors singur la chilie, ucenicul sfântului a crezut că fiera mâncase catârul, iar Gherasim, fără a se îndoi, i-a poruncit leului să ducă el de atunci înainte vasele cu apă și să facă slujba animalului pierdut.

Leul a ascultat, purtând cu răbdare poverile cărate odinioară de catâr. După un timp, negustorii s-au întors pe același drum, având catârul legat de cămile. Leul l-a recunoscut și, cu o răbufnire puternică, i-a speriat pe negustori, fugărindu-i. Apoi a apucat catârul de căpăstru și l-a adus împreună cu toate cămilele în fața chiliei sfântului. Atunci Gherasim a înțeles că osândise pe nedrept leul și, zâmbind, a spus ucenicului că de acum înainte leul este slobod să se întoarcă în pustie, precum îi este firea.

De atunci înainte, leul venea o dată pe săptămână să-și plece capul la picioarele sfântului, ca o închinăciune. Când Gherasim s-a săvârșit, leul a venit la mormântul său, a răcnit cu durere și, după câteva clipe, și-a dat duhul pe piatra rece. Această minune arată cinstea pe care Dumnezeu o dă celor ce-L slăvesc cu viață curată: până și fiarele se supun smereniei celor îndumnezeiți.

Sfinții Mucenici Pavel și Iuliana

În aceeași zi îi pomenim și pe Sfinții Mucenici Pavel și Iuliana, frate și soră după trup, dar uniți și mai puternic prin credință. Ei au trăit în Ptolemaida, în vremea împăratului Aurelian, fiind crescuți într-o familie aleasă și învățați din copilărie în evlavie și în dragostea pentru Scripturi.

Sfântul Pavel, iscusit în cuvânt și statornic în credință, i-a înfruntat des pe eretici și i-a rușinat prin înțelepciunea sa. Când împăratul a venit în cetate, Pavel a știut că prigoana va începe. Întărindu-și sora prin cuvinte de curaj și însemnându-se cu semnul Crucii, s-a prezentat singur înaintea împăratului, mustrând rătăcirea închinării la idoli. Pentru mărturisirea lui a fost spânzurat și strujit cu unelte de fier.

Sfânta Iuliana, văzându-l chinuit, a strigat împotriva nedreptății. A fost prinsă și spânzurată alături de fratele ei, fiind rănită cu aceeași cruzime. Dar niciunul dintre ei nu s-a clătinat în credință. Aruncați în închisoare, au primit hrană și întărire de la un înger, iar dimineața, scoși din nou înaintea împăratului, au refuzat cu tărie să aducă jertfă idolilor.

În cele din urmă, împăratul a poruncit să le fie tăiate capetele. Astfel, cei doi frați au primit împreună cununa muceniciei și s-au mutat în bucuria cea veșnică.

Sfinții Codrat, Acachie și Stratonic

Acești trei sfinți mucenici au fost, la început, chiar chinuitori ai Sfinților Pavel și Iuliana. Dar văzând statornicia lor, răbdarea în chinuri și mărturisirea neclintită, inimile lor s-au schimbat. Mintea li s-a luminat, iar sufletele lor au înțeles adevărul credinței creștine.

Mărturisind și ei pe Hristos, au fost osândiți la moarte și li s-au tăiat capetele. Astfel, cei ce odinioară erau prigonitori, s-au făcut mucenici, arătând că harul lui Dumnezeu poate transforma inima omului oricât de împietrită ar fi.

Sfântul Grigorie, Episcopul Asului din Anatolia

În această zi este pomenit și Sfântul Grigorie, episcop în Asos, în Anatolia, care a trăit în secolul al XII-lea. A fost un păstor înțelept, blând și curat la inimă, iubitor de liniște și slujitor neobosit al Bisericii lui Hristos.

Prin viața lui cumpătată, prin cuvântul ziditor și prin slujirea neîncetată, a devenit un far pentru credincioșii din vremea lui. A trecut în pace către Domnul, lăsând în urma sa un exemplu luminos de viață episcopală.

Concluzie

Ziua de 4 martie ne descoperă chipuri de sfințenie variate: nevoitorul smerit care îmblânzește fiarele, frații mucenici uniți în credință, chinuitorii care se convertesc văzând adevărul și episcopul blând care își păstorește turma în pace. Toți, în feluri diferite, arată aceeași lumină: puterea lui Hristos de a transforma, de a întări și de a ridica omul din orice stare. Viețile lor sunt mărturii vii că harul lucrează acolo unde inima se deschide și că Dumnezeu îi slăvește pe cei ce-L slăvesc.