Sfântul Ioan Scărarul: pilda urcușului duhovnicesc – 30 martie

Ziua de 30 martie ne așază în față una dintre cele mai luminoase figuri ale monahismului răsăritean: Sfântul Ioan Scărarul, marele părinte al Pustiei Sinaiului și autorul celebrei lucrări „Scara Raiului”, un manual neîntrecut al vieții duhovnicești. Alături de el, Biserica îi pomenește și pe alți sfinți care au strălucit prin credință, jertfă și ascultare: profetul Ioad, cuviosul Ioan cel nevoitor în fântână, Sfânta Euvula – mama Sfântului Pantelimon –, patriarhul Ioan al Ierusalimului și Sfântul Mucenic Zaharia cel Nou.

Toate aceste vieți alcătuiesc împreună o icoană a luptei duhovnicești, a ascultării voii lui Dumnezeu și a statorniciei în adevăr.

Sfântul Ioan Scărarul – Călăuza Scării duhovnicești

Puțini sfinți au lăsat Bisericii o moștenire atât de prețioasă precum Sfântul Ioan Scărarul, numit astfel datorită scrierii sale „Scara”, o lucrare în 30 de trepte care descrie drumul sufletului de la pământ la Dumnezeu. Născut cu o minte pătrunzătoare și înzestrat cu o învățătură rară încă din adolescență, la 16 ani a ales să lase lumea și să urce pe Muntele Sinai, loc al tăcerii și al întâlnirii cu Dumnezeu.

Acolo a intrat sub ascultarea unui bătrân iscusit, învățând cea dintâi virtute a monahului: lepădarea voii proprii. La 19 ani s-a retras într-un loc pustiu numit Tolas, unde a petrecut patruzeci de ani în post, rugăciune și nevoințe neîncetate. Trăia cu o cumpătare sfântă, gustând doar puțin din cele îngăduite vieții monahale, pentru a se păzi de mândrie și pentru a păstra trezvia minții.

Viața lui era o lucrare continuă: puțină odihnă, multe lacrimi, rugăciune neîncetată și dragoste arzătoare pentru Dumnezeu. Sfântul Ioan a primit și darul vederii duhovnicești. Se spune că, într-o noapte, a cunoscut prin Duhul Sfânt că ucenicul său dormea sub o stâncă gata să se prăbușească. I s-a arătat în vis și l-a scos din primejdie, arătând astfel cât de departe ajunsese lucrarea harului în el.

În cele din urmă, a fost chemat să conducă Mănăstirea Sinaiului ca egumen. A păstorit cu înțelepciune, blândețe și putere, fiind o călăuză duhovnicească pentru toți cei ce veneau să-i ceară sfat.

Împlinirea vieții sale a fost scrierea „Scării”, alcătuită la cererea unui alt egumen. Lucrarea a devenit repede un ghid fundamental al viețuirii ascetice: un drum al virtuților, treaptă cu treaptă, de la lepădarea de lume până la iubirea desăvârșită.

A trecut la Domnul în pace, lăsând în urmă un tezaur neprețuit pentru întreaga creștinătate.

Sfântul Prooroc Ioad – Lecția ascultării de Dumnezeu

Al doilea sfânt pomenit astăzi, proorocul Ioad, este un personaj marcant al Vechiului Testament și un exemplu dureros despre ce înseamnă să calci porunca lui Dumnezeu din neatenție sau încredere greșită.

Trimis de Domnul să-l mustre pe regele Ieroboam pentru idolatria sa, Ioad a primit poruncă strictă: să rostească profeția, să nu mănânce și să nu bea nimic în acea zi și să nu se întoarcă pe același drum. Profeția sa s-a adeverit pe loc, iar mâna regelui întinsă să-l prindă s-a uscat înainte ca apoi să fie vindecată prin rugăciunile profetului.

Pe drumul întoarcerii însă, Ioad a fost amăgit de un fals prooroc care i-a spus mincinos că un înger i-ar fi poruncit să-l oprească la masă. Încrezându-se în acest cuvânt, Ioad a călcat porunca Domnului. Drept consecință, un leu l-a omorât, dar – spre uimirea tuturor – nu l-a mâncat, ci doar l-a lovit, lăsând familia și toți cei din Betel cutremurați de această pedeapsă.

Viața lui ne amintește că ascultarea de Dumnezeu nu poate fi negociată și că discernământul este o virtute esențială.

Cuviosul Ioan cel ce s-a nevoit într-o fântână – O viață în adâncul smereniei

Un alt sfânt al zilei este Ioan, cel ce s-a nevoit într-o fântână, un pustnic aproape necunoscut, dar cu o viață de o asprime greu de imaginat.

Alegând să fugă complet de lume, s-a coborât într-o fântână veche, unde a petrecut ani întregi în rugăciune, post și tăcere. Această nevoință extremă avea un singur scop: întâlnirea curată cu Dumnezeu, fără zgomotul lumii și fără grija lucrurilor văzute.

Cuviosul Ioan a devenit un simbol al smereniei totale, al renunțării la sine și al vieții ascunse, despre care doar Dumnezeu știe toate detaliile.

Sfânta Euvula – Mama Sfântului Pantelimon

În această zi este pomenită și Sfânta Euvula, mama marelui mucenic doctor fără de arginți Pantelimon. Ea a fost creștină evlavioasă, femeie de rugăciune, iar credința ei a fost sămânța credinței fiului ei.

Prin exemplul ei, Pantelimon a crescut iubitor de Dumnezeu și de oameni, iar mai târziu a devenit mare făcător de minuni și vindecător.

Euvula a adormit în pace, dar viața ei a rodit în sfințenia copilului ei, arătând cât de mare este puterea mamei creștine care își crește copilul „întru frica Domnului”.

Sfântul Ioan, patriarhul Ierusalimului – Păstor al păcii

Sfântul Ioan, patriarhul Ierusalimului, este cunoscut ca un arhiereu blând și luminat, care a păstorit Biserica în vremuri de tulburare. Cu o viață curată și înțeleaptă, a adus pace între creștini și a apărat cu tărie dreapta credință.

A trecut la Domnul în pace, lăsând o moștenire de echilibru, smerenie și statornicie în adevăr.

Sfântul Sfințit Mucenic Zaharia cel Nou – Mărturisitor în vreme grea

Ultimul sfânt pomenit în 30 martie este Sfântul Zaharia cel Nou, martir al credinței în Corint, la anul 1684. A fost supus unor chinuri cumplite pentru că nu a vrut să renunțe la Hristos, iar la final i s-a tăiat capul.

Prin sângele său, Zaharia a întărit Biserica, iar mărturia lui rămâne un glas viu care spune: „Credința nu se negociază.”

Concluzie

Ziua de 30 martie ne oferă o adevărată scară duhovnicească, de la rugăciunea înaltă a Sfântului Ioan Scărarul până la jertfa sfinților martiri ai zilei. Fiecare dintre ei ne arată un alt mod de a-L iubi pe Dumnezeu: prin nevoință, prin ascultare, prin tăcere, prin mărturisire și prin jertfă. Urmând aceste exemple, sufletul nostru poate începe și el propriul său urcuș către lumina lui Hristos.