Sfântul Porfirie, Episcopul Gazei mărturisitor al adevărului și păstor făcător de minuni – 26 februarie

Sfântul Porfirie, episcopul Gazei – viață sfântă și slujire jertfelnică

Cuviosul Porfirie, episcop al Gazei, este unul dintre marii părinți ai Bisericii care au strălucit prin credință, înțelepciune și nevoință sfântă într-o vreme când creștinii erau greu încercați de păgâni și de eretici. Originar din Tesalonic, născut într-o familie aleasă și înstărită, Sfântul Porfirie a ales să părăsească lumea și să se dedice în întregime lui Hristos încă din tinerețe.

Ajuns în Egipt, a intrat într-un schit unde a îmbrăcat cinul monahal. Aici s-a nevoit timp de cinci ani în post, rugăciune neîncetată și tăcere duhovnicească. După această perioadă, dorind să se închine la locurile sfinte, a pornit spre Ierusalim. Viața sa curată și cuvântul său plin de lumină au mișcat inimile multor oameni, făcându-l cunoscut episcopilor vremii. Astfel, patriarhul Ierusalimului l-a hirotonit preot, iar mai târziu Ioan, episcopul Cezareei Palestinei, împreună cu alți episcopi, l-au ridicat la treapta de episcop al Gazei.

Lupta pentru credință într-o cetate stăpânită de idoli

Gazda păstoririi sale nu a fost una ușoară. În Gaza, majoritatea conducătorilor și locuitorilor se închinau idolilor și prigoneau pe creștini. Ei ridicau nedreptăți asupra credincioșilor, îi asupreau și încercau să stingă lumina credinței.

Sfântul Porfirie, ca un adevărat păstor, nu a rămas nepăsător. A luptat pentru apărarea turmei sale, întărindu-i pe creștini, mângâindu-i în încercări și arătându-le prin viața lui ce înseamnă a rămâne statornic în Hristos. Văzând însă că puterea sa era prea mică înaintea conducătorilor păgâni, s-a hotărât să meargă personal la Constantinopol pentru a cere ajutor.

Întâlnirea cu Sfântul Ioan Gură de Aur și binecuvântarea împărătească

Ajuns în capitala Imperiului, Sfântul Porfirie s-a înfățișat Sfântului Ioan Gură de Aur, patriarhul Constantinopolului, care a înțeles îndată nevoia arzătoare a episcopului de la Gaza. Sfântul Ioan l-a pus sub ocrotirea lui Amantiu Cubicularul – un înalt dregător apropiat de curtea imperială.

Prin acesta, episcopul Porfirie a ajuns înaintea împărătesei Eudoxia, căreia i-a vestit, prin descoperire dumnezeiască, nașterea unui fiu. Minunea s-a împlinit, iar împărăteasa, recunoscătoare, i-a promis ajutorul ei deplin.

Sfântul Porfirie a înaintat împăratului cererea de a opri prigonirea creștinilor din Gaza și de a închide templele păgâne. Împăratul, deși inițial a ezitat, a fost înduplecat de rugămințile împărătesei. A emis poruncă prin care idolatrii și ereticii erau izgoniți, iar creștinii ocrotiți.

De asemenea, împărăteasa i-a dăruit Sfântului Porfirie două sute de monede de aur pentru ridicarea unei biserici, plus altele pentru nevoile comunității creștine.

Dărâmarea templelor păgâne și ridicarea bisericii închinată lui Hristos

Revenit în eparhia sa, Sfântul Porfirie a pus în aplicare porunca imperială. Alături de credincioși, a dărâmat altarele idolilor și a izgonit pe cei care aduceau dezbinare. Cel mai mare templu păgân din Gaza, dedicat zeului Marnas, a fost ars, iar pe locul lui s-a ridicat o biserică măreață, după planul hotărât de împărăteasa Eudoxia.

Prin harul și puterea lui Dumnezeu, această biserică a devenit izvor de lumină și binecuvântare pentru cetate. Mulți dintre cei ce mai înainte se închinau idolilor au început să caute adevărul și s-au întors la Hristos, văzând minuni și simțind lucrarea episcopului Porfirie.

Minuni și lucrare pastorală plină de jertfă

În anii păstoririi sale, Sfântul Porfirie s-a arătat nu doar un bun conducător, ci și făcător de minuni. Vindeca bolnavi, izgonea duhurile necurate și întărea pe cei deznădăjduiți. Era blând cu cei slabi, drept cu cei rătăciți și neclintit înaintea celor mândri.

A păstorit timp de douăzeci și patru de ani, unsprezece luni și opt zile. În tot acest timp a rămas un luminător neobosit al credinței, un părinte duhovnicesc și un model de curaj și autentică dragoste creștină.

La sfârșitul vieții sale, după ce a făcut nenumărate minuni și a adus la credință mulți oameni, s-a mutat cu pace către Domnul, lăsând în urma sa o moștenire duhovnicească strălucitoare.

Sfânta Muceniță Fotini și cei împreună cu ea

În aceeași zi, Biserica o pomenește și pe Sfânta Fotini Samarineanca, femeia cu care Mântuitorul Hristos a vorbit la fântâna lui Iacov și căreia i-a descoperit apa cea vie. După Înălțarea Domnului, ea a devenit misionară neînfricată, propovăduind Evanghelia în Africa și în Italia, împreună cu fiii și surorile sale.

În vremea împăratului Nero, Sfânta Fotini și cei alături de ea au fost supuși la chinuri cumplite pentru credința lor. În ciuda tuturor torturilor, nu s-au lepădat de Hristos, devenind mărturisitori puternici ai adevărului. Mulți păgâni care au văzut răbdarea și credința lor au trecut la creștinism și au primit, la rândul lor, cununa muceniciei.

Alți sfinți pomeniți în această zi

Pe lângă Sfântul Porfirie și Sfânta Fotini, Biserica îi pomenește la 26 februarie și pe:

• Sfânta Anatoli – care a pătimit prin sabie;
• Sfânta Foto – a treia soră a Fotini, mucenicită prin sabie;
• Sfânta Fotida – care și-a dat sufletul răbdând chinuri cumplite;
• Sfânta Paraschevi – mucenicită prin sabie;
• Sfânta Chiriachi – sora lor, tot muceniță;
• Sfântul mucenic Iosi – fiul Fotini;
• Sfântul Fotin – fiul ei cel mare;
• Sfinții mucenici Sebastian și Hristodul;
• Sfântul mucenic Victor;
• Sfântul nou mucenic Ioan Calfa – martirizat la Constantinopol în 1575;
• Sfântul Sebastian din Poshekhonye – mare nevoitor și cuvios.

Fiecare dintre acești sfinți a lăsat Bisericii o pildă de credință, bărbăție, dragoste jertfelnică și statornicie în adevăr.

Concluzie

Ziua de 26 februarie ne pune înainte chipuri luminoase de mărturisitori, cuvioși și mucenici. Sfântul Porfirie, episcopul Gazei, rămâne icoana păstorului plin de curaj, care își apără turma și luptă împotriva rătăcirii cu dragoste, înțelepciune și puterea lui Hristos. Sfânta Fotini și cei împreună cu ea ne arată cât de departe poate merge dragostea pentru Domnul și câtă lumină poate aduce o singură inimă aprinsă de credință.

Prin viețile lor, suntem chemați și noi să rămânem neclintiți în credință, să ne împodobim cu fapte bune și să mărturisim adevărul lui Hristos în orice vreme.