Sfântul Teofan Mărturisitorul din Muntele Sigriana și sfinții zilei – 12 martie

Ziua de 12 martie aduce înaintea noastră o ceată de sfinți puternici în cuvânt, în credință și în nevoință: Sfântul Teofan Mărturisitorul din Muntele Sigriana, apărător neclintit al dreptei credințe în vremea iconoclasmului, Sfântul Grigorie Dialogul, papă al Romei și mare iubitor de săraci, Dreptul Finees, râvnitor pentru legea lui Dumnezeu, cei nouă sfinți mucenici care s-au săvârșit prin foc și Sfântul Simeon Noul Teolog, mare luminător al vieții lăuntrice. Fiecare dintre ei aduce o nuanță aparte în icoana sfințeniei, însă toți au un numitor comun: au ales voia lui Dumnezeu în locul confortului lumii.

Sfântul Teofan Mărturisitorul din Muntele Sigriana

Sfântului Teofan îi este închinată în chip special această zi. S-a născut din părinți evlavioși, Isac și Teodota, și a cunoscut de mic atât disciplina, cât și belșugul. Tatăl său, dregător peste ținutul insulelor, a murit, iar copilul a rămas în grija mamei. La doisprezece ani a fost logodit cu o fată de aceeași stare și, timp de opt ani, au trăit împreună, cu toate premizele unei vieți lumești tihnite.

Dar în inima lui Dumnezeu a aprins alt dor. Auzind de la unul dintre slujitori despre viața monahală – liniște, rugăciune, înfrânare – sufletul lui Teofan s-a aprins. După moartea mamei, a rămas moștenitor al unei averi uriașe, iar socrul îl presa să împlinească toate rânduielile de nuntă. Când a venit ziua nunții și, după toate rânduielile, au rămas singuri în camera de nuntă, Teofan i-a spus soției sale că dorește să trăiască în curăție și să se dăruiască lui Hristos. Minune mare: ea a primit același gând.

Au început să se roage împreună, pregătindu-se pentru despărțirea de lume. Împăratul Leon și socrul au încercat să-i oprească, trimițându-l pe Teofan la Cizic, să supravegheze zidirea cetății, sperând să-i distragă mintea. El a ascultat, dar a transformat misiunea într-o lucrare spre Dumnezeu, cheltuind din averea proprie pentru a duce la capăt construirea cetății.

După moartea împăratului și a socrului, pe vremea împărătesei Irina, Teofan și-a împlinit dorul. Și-a împărțit averea săracilor, a eliberat slujitorii, iar pe soția lui a dus-o într-o mănăstire, unde a devenit monahia Irina. El a intrat în mănăstirea lui Polihroniu din ținutul Sigriana, alegând să stea în chilie, să postească și să trăiască din osteneala mâinilor, copiind cărți timp de șase ani. A ridicat și o mănăstire pe insula Calonim, apoi s-a întors în munte.

În al cincizecilea an al vieții s-a îmbolnăvit greu și a rămas la pat. Când la tron a venit Leon Armeanul și iconoclasmul s-a aprins iar, împăratul l-a chemat la Constantinopol, cerându-i să se roage pentru izbânda oștilor și încercând să-l atragă de partea luptătorilor împotriva icoanelor. Dus cu căruța la corabie și apoi în capitală, Teofan a refuzat categoric compromisurile, spunându-i împăratului să pregătească mai degrabă spânzurătoarea sau focul, pentru că dorința lui este să moară pentru dragostea lui Hristos.

Încredințat patriarhului Ioan, cunoscut pentru mândria lui, a fost supus discuțiilor și presiunilor, dar cuvintele lui Teofan, pline de înțelepciune și lumină, au biruit toate argumentele. Patriarhul a recunoscut neputința de a-l clinti, spunând că e mai ușor să înmoi fierul decât să schimbi o astfel de convingere. Furios, împăratul l-a închis într-o celulă strâmtă și întunecoasă din palatul Elefterie, unde a răbdat doi ani de lipsuri și suferință. Apoi l-a exilat în insula Samotrachi. Acolo, după doar douăzeci și trei de zile, și-a dat sufletul în mâinile Domnului. Locul exilului s-a umplut de binecuvântări și vindecări, ca mărturie a sfințeniei lui.

Sfântul Grigorie Dialogul, papă al Romei

Sfântul Grigorie Dialogul a fost mai întâi monah și egumen, cu viață adânc înrădăcinată în rugăciune. Într-o zi, în chilia sa, pe când se pregătea să scrie, a venit la el un om care spunea că a scăpat dintr-un naufragiu și îl ruga pentru ajutor. Sfântul i-a dat ce avea, iar omul a revenit de mai multe ori. De fiecare dată, Grigorie l-a ajutat, până când nu i-a mai rămas niciun galben. Ca să nu-l lase în lipsă, i-a dăruit chiar și potirul de argint al mănăstirii. Mai târziu s-a descoperit că „naufragiatul” era un înger, trimis pentru a arăta cât de mare era milostenia lui.

Ajuns papă al Romei, Grigorie nu și-a pierdut simplitatea și dragostea pentru săraci. Masa lui era totdeauna deschisă celor lipsiți, iar slujbele au fost rânduite cu mare grijă. Tradiția spune că, atunci când scria, un porumbel alb se apropia de gura lui, semn văzut de arhidiaconul Petru ca dovadă a lucrării Duhului Sfânt. A întărit Biserica prin scrieri adânci, prin misiune și prin exemplul personal, câștigând pentru Hristos multe suflete.

Dreptul Finees

Dreptul Finees, nepot al marelui preot Aaron și fiu al lui Eleazar, este cunoscut ca un om cu râvnă sfântă pentru Dumnezeu. Atunci când poporul lui Israel, aproape de pământul făgăduit, a căzut în idolatrie și desfrânare cu moabitele, închinându-se lui Baal-Peor, Dumnezeu a trimis pedeapsă și mulți au murit. În timp ce poporul plângea la ușa cortului adunării, un bărbat din Israel a adus fără rușine în tabără o femeie madianită. Finees a intrat după ei în cort și i-a străpuns cu o singură lovitură de lance.

Acest gest a fost văzut de Dumnezeu nu ca o simplă pedeapsă, ci ca un act de curaj pentru apărarea sfințeniei. Domnul a spus că, prin râvna lui Finees, mânia Sa s-a abătut de la Israel și a încheiat cu el un legământ de preoție veșnică. După moartea lui Eleazar, Finees a devenit mare preot și a rămas model de hotărâre împotriva păcatului.

Cei nouă sfinți mucenici, care prin foc s-au săvârșit

În această zi sunt pomeniți și nouă sfinți mucenici care au primit cununa prin foc. Nu sunt amintiți pe larg cu numele, dar sunt cinstiți ca o ceată unită de aceeași dragoste pentru Hristos. Au preferat moartea arzătoare în locul lepădării de credință și au privit focul nu ca pe un sfârșit, ci ca pe o poartă spre lumina neapusă. Trupurile au fost mistuite de flăcări, dar sufletele lor strălucesc în Împărăția lui Dumnezeu, ca rugă aprinsă de rugăciune pentru lume.

Sfântul Simeon Noul Teolog

Sfântul Simeon Noul Teolog este unul dintre marii învățători ai rugăciunii inimii. Născut în Paflagonia, a venit de tânăr la Constantinopol. Tatăl lui îl pregătea pentru o carieră lumească, dar întâlnirea cu Simeon Evlaviosul, la vârsta de paisprezece ani, i-a schimbat viața. Deși a rămas o vreme în lume, a trăit cu sufletul lipit de Dumnezeu, sub îndrumarea duhovnicului său. La douăzeci și șapte de ani a intrat în mănăstire și a început o viață de nevoință, rugăciune și studiu al Sfinților Părinți.

Învățătura Sfântului Marcu Ascetul despre conștiință și împlinirea poruncilor i-a marcat profund gândirea. Simeon a înțeles că ascultarea de glasul conștiinței deschide sufletul pentru har. Prin rugăciune cu lacrimi și priveghere, a fost învrednicit să vadă lumina dumnezeiască încă din această viață. Ca egumen al Mănăstirii Sfântului Mamas, a introdus disciplină și rânduială, fapt care i-a atras atât admirație, cât și împotriviri. A fost prigonit și exilat, dar nu a încetat să învețe că adevărata teologie nu este doar teorie, ci experiență vie a lui Hristos în inimă. A trecut la Domnul în anul 1021, lăsând un tezaur de scrieri despre rugăciune, pocăință și lucrarea harului.

Concluzie

Ziua de 12 martie ne arată, ca într-o icoană bogată, mai multe chipuri ale sfințeniei: mărturisirea fermă a Sfântului Teofan, dragostea milostivă a Sfântului Grigorie Dialogul, râvna Dreptului Finees, jertfa celor nouă mucenici și adâncul trăirii duhovnicești la Sfântul Simeon Noul Teolog. Toți ne spun același lucru: adevărata viață este în Hristos. Privind la ei, suntem chemați să ne întărim credința, să luptăm cu păcatul, să iubim adevărul și să ne dorim nu o viață comodă, ci una care să-L bucure pe Dumnezeu.