Sfântul Vasile din Ancira și mărturisitorii zilei – 22 martie

Ziua de 22 martie ne așază în față o pleiadă de mărturisitori care au strălucit în vremuri de prigoană, având în frunte pe Sfântul Vasile din Ancira, preot neclintit al Bisericii și apărător al credinței ortodoxe în epoca tulbure a lui Iulian Apostatul. Cu el împreună, Biserica îi cinstește astăzi pe sfintele mucenițe Calinica și Vasilisa, pe Sfânta Drosida — fiica împăratului Traian — și pe cele cinci canonice, dar și pe Sfântul Eftimie cel Nou, mare nevoitor și nou mucenic.

Sfântul Vasile din Ancira

Sfântul Sfințit Mucenic Vasile, preot al Bisericii din Ancira, a trăit într-o vreme în care credința era încercată la foc înroșit. În timpul împăraților Constanțiu al II-lea și Iulian Apostatul, când ereziile se ridicau una după alta și păgânismul era readus cu forța, Vasile a rămas neclintit în dreapta credință. Deși episcopul său, Marcel, căzuse în rătăcire, el nu s-a abătut nici o clipă de la adevărul apostolic.

Când Iulian Apostatul a început să reinstaureze credințele păgâne, Sfântul Vasile a predicat cu și mai mult curaj Evanghelia, mustrând fără teamă idolatria. A fost pârât, prins și adus înaintea guvernatorului Saturnin. A urmat o succesiune înspăimântătoare de torturi: i-au fost strujite coastele, a fost atârnat pe lemn, lovit, aruncat în temniță și scos iarăși doar pentru a fi schingiuit din nou.

La întoarcerea împăratului din campania persană, sfântul a fost dus înaintea lui. Iulian, auzind că preotul profețise căderea lui, l-a supus la chinuri cumplite: trupul i-a fost jupuit în fâșii, iar sfântul a aruncat una dintre ele în fața împăratului, ca o mustrare profetică. În cele din urmă, sulițele înroșite în foc i-au străpuns trupul, iar Sfântul Vasile și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, rămânând pentru totdeauna un model de neclintire și curaj.

Sfintele Mucenițe Calinica și Vasilisa

În aceeași zi, Biserica le pomenește pe sfintele mucenițe Calinica și Vasilisa, două femei creștine care au mărturisit credința cu demnitate și curaj. Contextul vieții lor nu a fost păstrat în amănunt, dar tradiția consemnează că au fost condamnate la moarte prin sabie pentru mărturisirea lui Hristos.

Fără compromis, fără teamă, ele au ales să rămână unite cu Domnul chiar cu prețul vieții. Mucenicia lor a devenit astfel un semn că și cei fără ranguri înalte, fără putere lumească, dar cu suflet curat, pot deveni biruitori împotriva întunericului.

Sfânta Drosida și cele cinci canonice

Una dintre cele mai tulburătoare istorii ale zilei este cea a Sfintei Drosida, fiica împăratului Traian. Crescută în palat și obișnuită cu toată desfătarea lumii, Drosida a descoperit în ascuns credința creștină și s-a apropiat de cinci femei canonice, care trăiau în pustie și adunau cu mare evlavie trupurile mucenicilor pentru a le îngropa cu cinste.

Prinsă împreună cu ele, Drosida a fost dusă înaintea împăratului, care, văzând-o, s-a cutremurat. Cele cinci canonice au fost aruncate într-un vas de aramă, împreună cu metal topit, iar trupurile lor au fost transformate în fundul vaselor băilor publice — o cruzime menită să umilească memoria lor, dar care, în realitate, nu a făcut decât să strălucească martiriul lor și mai puternic.

Drosida, scăpând pentru scurt timp, s-a botezat singură cu apa unui bazin, chemând numele Sfintei Treimi. A trăit apoi șapte zile hrănită dumnezeiește, păzită de îngeri. În ziua a opta, după rugăciune, și-a dat sufletul Domnului, devenind una dintre cele mai luminoase martire ale palatului imperial.

Sfântul Cuvios Mucenic Eftimie cel Nou

Sfântul Eftimie cel Nou, mucenic al secolului al XIX-lea, este un exemplu viu de întoarcere, pocăință și jertfă desăvârșită. Născut Elefterie, un tânăr cu educație și minte strălucită, el a căzut în apostazie atunci când a trecut la islam în timpul unei călătorii. Dar, zdrobit de remușcări, s-a reîntors la Hristos, a fugit, a fost reprimit în Biserică și s-a călugărit la Muntele Athos primind numele Eftimie.

Dorind să spele prin sânge greșeala lepădării sale, a mers de bunăvoie la Constantinopol și a mărturisit deschis credința în Hristos înaintea vizirului, sfărâmând public turbanul, semnul trecerii sale la islam. A fost bătut, torturat, închis, ispitit cu promisiuni și amenințat cu moartea — dar nu s-a clintit.

A primit mucenicia cu bucurie, mergând nelegat la locul execuției, cu crucea în mână. În 1814, sfântul Eftimie și-a oferit viața pentru Hristos, iar astăzi Biserica îl cinstește ca pe unul dintre cei mai mari noi mucenici ai vremurilor moderne.

Concluzie

Sfinții zilei de 22 martie ne arată că, în orice epocă și în orice loc, lumina lui Hristos a fost apărată de oameni care au ales adevărul în locul fricii, cerul în locul lumii și credința în locul compromisului. De la preotul Vasile din Ancira până la noii mucenici ai secolului al XIX-lea, toți au dovedit că biruința credinței nu se măsoară în putere lumească, ci în statornicie, curaj și dragoste de Dumnezeu.