Viața și învățăturile Sfântului Leon cel Mare și ale celorlalți sfinți ai zilei – 18 februarie

Sfântului Leon cel Mare îi este închinată ziua de 18 februarie în calendarul creștin ortodox, fiind pomenit ca unul dintre cei mai luminați părinți ai Bisericii, un apărător al dreptei credințe și un mare sprijin al creștinătății într-o epocă marcată de tulburări dogmatice și învățături greșite. Împreună cu el sunt cinstiți și Sfinții Mucenici Leon și Parigoriu, care și-au dat viața pentru mărturisirea credinței în Hristos, precum și Sfântul Agapit, episcop al Sinau, mărturisitor și făcător de minuni. Prin exemplul lor de viețuire și mărturisire, Biserica primește în această zi o adevărată chemare la statornicie în credință, la curaj și la iubire creștină lucrătoare.

Sfântul Leon cel Mare, Papa Romei – Stâlp neclintit al dreptei credințe

Sfântul Leon cel Mare s-a remarcat prin înțelepciune, echilibru duhovnicesc și curăție a vieții, fiind rânduit episcop al Romei nu doar prin alegerea clerului și a poporului, ci, așa cum spun Sfinții Părinți, prin lucrarea Duhului Sfânt. În vremea sa, ereziile tulburau grav pacea Bisericii, iar învățături precum monofizitismul, care susținea că în Hristos există doar o singură fire, amenințau să schimbe învățătura apostolică.

Văzând pericolul răspândirii acestor rătăciri, Sfântul Leon a alcătuit vestita Epistolă Dogmatică cunoscută sub numele de „Tomele lui Leon”, scrisă cu post, priveghere și rugăciune, în care a mărturisit cu putere adevărul că în Hristos sunt două firi și două voințe, unite neamestecat, neschimbat, neîmpărțit și nedespărțit. Aceste mărturisiri au devenit temelia hotărârilor Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon, la care au participat peste 600 de Sfinți Părinți. Sinodul a primit scrierea lui Leon ca pe o lucrare insuflată de Dumnezeu, numind-o „mărturia lui Petru vorbind prin Leon”.

Prin apărarea dreptei credințe, Sfântul Leon a întărit Biserica și a rămas în istorie ca unul dintre cei mai importanți teologi ai primei perioade creștine. A trecut la Domnul în pace, fiind pomenit ca luminător, povățuitor și păstor ales al turmei lui Hristos.

Sfinții Mucenici Leon și Parigoriu – Mărturisitori ai credinței în Patarele Liciei

În aceeași zi sunt pomeniți și Sfinții Mucenici Leon și Parigoriu, doi mărturisitori care au dovedit prin viața lor că iubirea pentru Hristos este mai puternică decât orice suferință. În Patarele Liciei, Parigoriu a fost mai întâi supus la chinuri cumplite din partea păgânilor care voiau să-l întoarcă de la credință. Nu s-a clătinat însă, ci a primit cununa muceniciei după multe pătimiri.

Sfântul Leon, văzând trecerea la Domnul a fratelui său în Hristos, nu a suportat despărțirea de acesta și, aprins de dorul muceniciei, s-a îndreptat spre locurile unde se adunau cei ce aduceau jertfe idolilor. A sfărâmat cu mâinile sale candelele și făcliile închinate idolilor, călcându-le în picioare fără teamă. Pentru îndrăzneala sa a fost prins și bătut cu cruzime, fiind târât până la marginea unei prăpăstii. Înainte de a-și da sufletul în mâinile Domnului, sfântul s-a rugat cu nădejde, iar cei ce l-au chinuit i-au aruncat trupul în adânc, desăvârșindu-se astfel mărturisirea sa jertfelnică.

Credincioșii îi cinstesc împreună ca pe niște neînfricați apărători ai credinței și ca pe niște rugători ai Bisericii biruitoare din cer.

Sfântul Agapit, Episcopul Sinau – Făcător de minuni și păstor al milei creștine

Sfântul Agapit, un alt mare pomenit al zilei, este un părinte duhovnicesc din Capadocia, crescut în credință din tinerețe, înconjurat de o comunitate monahală cu aproape o mie de părinți. A deprins postul, privegherea și ascultarea, socotindu-i pe toți frații săi mai presus decât el. Pentru smerenia și nevoințele sale, Dumnezeu i-a dăruit darul minunilor, vindecând nu doar oameni, ci chiar și animale bolnave care aveau nevoie de ajutor.

Din rânduiala lui Dumnezeu, a fost luat în oastea împăratului Liciniu, unde, chiar și în mijlocul slujbei militare, nu a încetat ostenelile sale duhovnicești. Mai târziu, în vremea mucenicilor Victorin, Dorotei, Teodul și Agripa, Sfântul Agapit a dorit să fie părtaș pătimirii lor. Nu a primit însă moarte mucenicească atunci, fiind doar rănit de o suliță, dar a fost păzit pentru a fi de mai mare folos credincioșilor.

După ce marele Constantin a preluat conducerea imperiului, sfântul a vindecat o slugă chinuită de duh necurat, iar împăratul i-a dăruit libertatea de a se întoarce la viața monahală. A fost mai târziu ales episcop al cetății Sinau, păstorind cu dragoste, lumină și putere duhovnicească. A fost învrednicit de Dumnezeu nu doar cu darul vindecărilor, ci și cu dar profetic, ajutând sufletele credincioșilor până la sfârșitul vieții sale, când s-a strămutat în pace la cele veșnice.

Concluzie

Ziua de 18 februarie aduce înaintea credincioșilor o mărturie luminoasă a lucrării lui Dumnezeu prin sfinții Săi: Sfântul Leon cel Mare, mare mărturisitor al Ortodoxiei, Sfinții Mucenici Leon și Parigoriu, jertfelnici apărători ai credinței, și Sfântul Agapit, episcop și făcător de minuni. Viața lor ne amintește că adevărul nu se schimbă după vreme, că dragostea pentru Hristos se dovedește prin statornicie, iar sfințenia este posibilă în orice loc și în orice împrejurare.

Prin rugăciunile lor, Biserica și credincioșii primesc ajutor, luminare și întărire în drumul mântuirii.