Colierul Lumina Eternă este o mărturie vie a prezenței neîntrerupte a lui Dumnezeu în viața noastră, un simbol sacru care poartă cu el promisiunea luminii ce nu se stinge niciodată. Domnul Însuși a spus „Eu sunt Lumina lumii” (Ioan 8:12), iar acest colier este o binecuvântare care aduce acea lumină sfântă aproape de inima purtătorului, luminând drumurile întunecate ale sufletului și al vieții.
Sfințit cu evlavie pe Piatra Ungerii din Ierusalim, loc sacru unde trupul Mântuitorului a fost pregătit pentru mormânt după jertfa Sa supremă, colierul devine un talisman al speranței și al credinței neclintite. El reprezintă puterea luminii divine care risipeste întunericul depresiei, îndoielilor și temerilor, aducând pace sufletească și înțelepciune în cele mai grele momente.
Pentru cei aflați în vremuri dificile sau pentru cei care caută un sprijin spiritual în zilele de cumpănă, Lumina Eternă devine o sursă de inspirație și curaj. Poartă acest colier ca pe un far de lumină care să-ți călăuzească pașii, să-ți încălzească inima și să-ți amintească că lumina lui Hristos străbate cele mai adânci întunericuri. În același timp, acest simbol sacru este de mare folos pentru cei dedicați rugăciunii, meditației și întâlnirii zilnice cu Dumnezeu.
Material: Otel Inoxidabil suflat cu aur 18K
Lungime: 60 cm