14 iulie în calendarul ortodox: Sfântul Apostol Achila, Sfinții Iust și Iraclie și Geniul Sfântului Nicodim Aghioritul
Distribuiți
Când deschidem fila de 14 iulie în calendarul ortodox, facem o călătorie spirituală fascinantă care unește prima generație de creștini a secolului I cu renașterea monahală a secolului al XVIII-lea. Este o zi care demonstrează că sfințenia se poate atinge fie călătorind și propovăduind prin Imperiul Roman, fie stând închis într-o chilie pe Muntele Athos, aplecat deasupra manuscriselor.
Astăzi Biserica îl prăznuiește pe Sfântul Apostol Achila, unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai Sfântului Apostol Pavel, un om care și-a transformat propria casă în biserică. De asemenea, facem pomenirea Sfinților Mucenici Iust și Iraclie, eroi tăcuți ai primelor persecuții. Însă, pentru teologia și spiritualitatea ortodoxă modernă, această zi strălucește prin cinstirea Sfântului Cuvios Nicodim Aghioritul, mintea strălucită care ne-a dăruit „Filocalia” și a revigorat viața Bisericii.
Pentru toți credincioșii, pasionații de istorie bisericească și căutătorii de sens care doresc să afle profunzimea zilei de 14 iulie în calendarul ortodox, acest articol oferă poveștile lor reale, documentate și pline de inspirație.
Sfântul Apostol Achila: Familia în slujba Evangheliei
Spre deosebire de mulți sfinți ale căror vieți se bazează pe tradiții târzii, viața Sfântului Achila (și a soției sale, Priscila) este atestată direct și repetat în Noul Testament (în cartea Faptele Apostolilor și în Epistolele pauline).
Din Pont la Roma și exilul în Corint
Achila a fost un iudeu născut în regiunea Pontului (nordul Turciei de astăzi). S-a mutat la Roma împreună cu soția sa, Priscila (sau Prisca), unde lucrau ca făcători de corturi (o meserie foarte căutată și profitabilă în Antichitate). În anul 49 d.Hr., împăratul roman Claudius a emis un edict prin care expulza toți evreii din Roma, din cauza unor tulburări constante.
Forțați să-și lase viața și afacerea în urmă, Achila și Priscila s-au refugiat în cetatea Corintului (Grecia). Acolo aveau să aibă o întâlnire care le va schimba destinul etern: l-au cunoscut pe Sfântul Apostol Pavel.
Prietenia cu Sfântul Pavel și „Biserica din casa lor”
Deoarece Pavel avea aceeași meserie (făcător de corturi), el s-a mutat în casa lor și au lucrat împreună. Auzindu-l predicând, Achila și Priscila s-au convertit la creștinism, devenind nu doar ucenici, ci colaboratorii de bază ai Apostolului Neamurilor.
Când Pavel a plecat spre Efes, ei l-au însoțit. Aici, ei l-au întâlnit pe Apolo, un predicator elocvent, dar care cunoștea doar botezul lui Ioan. Scriptura ne spune că Achila și Priscila l-au luat la ei și i-au explicat „mai cu de-amănuntul Calea lui Dumnezeu”.
Odată cu moartea lui Claudius, ei s-au putut întoarce la Roma. Într-o vreme în care nu existau clădiri bisericești, ei și-au transformat propria locuință în loc de adunare și rugăciune euharistică. Sfântul Pavel îi menționează în Epistola către Romani (16:3-4) cu o recunoștință copleșitoare: „Îmbrățișați pe Priscila și Achila, împreună-lucrătorii mei în Hristos Iisus, care și-au pus grumazul lor pentru viața mea și cărora nu numai eu le mulțumesc, ci și toate Bisericile neamurilor”.
Misiunea episcopală și martiriul
Tradiția Bisericii ne spune că Sfântul Achila a fost hirotonit mai târziu episcop, păstorind comunități în regiunea Asiei Mici și a Ahaiei. A predicat, a botezat și a distrus temple idolatre, atrăgând furia păgânilor. El și soția sa, Priscila, au suferit moarte martirică (cel mai probabil prin decapitare), pecetluindu-și dragostea pentru Hristos cu propriul sânge.
Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul: Geniul Enciclopedic al Ortodoxiei
Pe data de 14 iulie în calendarul ortodox, facem un salt de 17 secole pentru a-l întâlni pe unul dintre cei mai erudiți și influenți sfinți ai mileniului al II-lea: Sfântul Nicodim Aghioritul (1749–1809). Fără el, modul în care înțelegem astăzi spiritualitatea ortodoxă ar fi fost mult mai sărac.
Un tânăr cu memorie fotografică
S-a născut cu numele de Nicolae în insula Naxos (Grecia) și încă din copilărie a demonstrat o inteligență uluitoare. Cei care l-au cunoscut mărturiseau că avea o memorie vizuală și auditivă absolută: reținea volume întregi după o singură lectură, știa exact pagina și paragraful unde se afla o anumită frază din scrierile Sfinților Părinți. A studiat la Smyrna, învățând la perfecție greaca veche, latina, italiana și franceza.
Deși i s-a oferit o carieră strălucită, la vârsta de 26 de ani a lăsat totul și a plecat pe Sfântul Munte Athos, primind numele de monah Nicodim.
Mișcarea „Colivazilor” și Renașterea Filocalică
La Muntele Athos s-a alăturat mișcării cunoscute sub numele de „Colivazi” (Kollyvades). Dincolo de o dispută legată de ziua în care trebuie făcute pomenirile pentru morți (colivele), această mișcare urmărea de fapt o renaștere profundă a Bisericii: ei cereau întoarcerea la Sfinții Părinți, studiul Scripturii și, mai ales, Împărtășirea deasă a credincioșilor, care la acea vreme se rătăcise, ajungându-se la împărtășirea de doar două-trei ori pe an.
Capodopera sa: Filocalia
Cea mai mare realizare a Sfântului Nicodim, în colaborare cu Sfântul Macarie al Corintului, a fost adunarea, selectarea și editarea textelor ascetice din primele secole. Astfel s-a născut „Filocalia” (Iubirea de frumos) – o colecție monumentală de scrieri ale Sfinților Părinți despre curățirea inimii, lupta cu patimile și rugăciunea neîncetată. Publicată la Veneția în 1782, Filocalia a declanșat o trezire spirituală uriașă în tot Răsăritul, influențând masiv și Țările Române (prin Sfântul Paisie de la Neamț) și Rusia.
O viață de martiriu intelectual
Pe lângă Filocalie, a scris și tradus peste o sută de cărți. A editat „Pidalionul” (Cârma Bisericii) – colecția explicată a canoanelor Bisericii Ortodoxe. A tradus și adaptat cărți din Occident (precum „Războiul nevăzut”).
A făcut toată această muncă titanică în condiții de extremă sărăcie și asceză. Trăia în chilii izolate, fără foc iarna, mâncând doar orez fiert sau pâine uscată. Odată, a fost văzut scriind o lucrare teologică complexă stând pe un scaun de lemn, cu hârtia pe genunchi, în timp ce pe afară viscolea. Și-a distrus sănătatea trupească (ajungând să fie surd și aproape orb), dar a iluminat mințile a milioane de creștini. A trecut la Domnul în chilia Skourtaioi pe 14 iulie 1809.
Sfinții Mucenici Iust și Iraclie
Tot astăzi calendarul ne amintește de Sfinții Iust și Iraclie, mucenici care au pătimit în primele secole creștine pentru refuzul de a se închina la idoli.
Deși datele lor biografice păstrate în sinaxare sunt sumare în comparație cu cele ale Sfântului Nicodim sau ale Apostolului Achila, jertfa lor nu este mai prejos. Ei reprezintă miile de ostași necunoscuți ai lui Hristos care au suportat bătăile, temnița și sabia fără a cere recunoaștere istorică. Amintirea lor zilnică în cadrul Sfintei Liturghii este o dovadă că în Biserica lui Hristos niciun act de loialitate și niciun strop de sânge vărsat pentru Adevăr nu se pierde în neant.
