15 mai în calendarul ortodox: Sfântul Pahomie cel Mare și Sfântul Ierarh Iacob Putneanul
Distribuiți
Ziua de 15 mai în calendarul ortodox este o dată cu o dublă semnificație istorică și duhovnicească, legând primele secole ale creștinismului egiptean de istoria luminoasă a Bisericii Ortodoxe Române. În această zi, Biserica face pomenirea a doi mari organizatori ai vieții spirituale: Sfântul Cuvios Pahomie cel Mare, recunoscut drept părintele monahismului de obște (cenobitic), și Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, un păstor jertfelnic și un mare apărător al țăranilor români asupriți.
Dacă deschizi data de 15 mai în calendarul ortodox, vei descoperi că această zi ne vorbește, mai presus de toate, despre comunitate, regulă, ordine și grija neobosită pentru aproapele. Fie că vorbim despre deșertul Tebaidei din Egipt sau despre codrii seculari ai Bucovinei, acești doi sfinți ne arată că mântuirea nu se lucrează doar în izolare absolută, ci mai ales în slujirea celorlalți.
Sfântul Cuvios Pahomie cel Mare: Părintele vieții monahale de obște
Până la Sfântul Pahomie, călugării (precum Sfântul Antonie cel Mare) trăiau în general ca eremiți (pustnici), retrași complet în deșert, ducând o luptă solitară. Sfântul Pahomie a fost cel care a primit de la Dumnezeu misiunea de a organiza călugării în comunități (mănăstiri), stabilind primele reguli scrise de conviețuire.
Din ostaș păgân, prizonier salvat de iubirea creștină
Pahomie s-a născut în anul 292 d.Hr., în regiunea Tebaida de Sus (Egipt), într-o familie de păgâni. La vârsta de 20 de ani, a fost luat cu forța în armata romană a împăratului Maxim Daia. În timpul unei campanii, pe când tinerii recruți erau ținuți prizonieri într-o temniță din cetatea Teba, înspăimântați și înfometați, un grup de localnici a venit noaptea să le aducă hrană și apă, arătându-le o compasiune neobișnuită.
Mirat, Pahomie a întrebat cine sunt acești oameni și de ce își riscă viața pentru niște străini. I s-a răspuns: „Sunt creștini, iar Dumnezeul lor le poruncește să iubească pe toți oamenii, chiar și pe dușmani, și să îi ajute pe cei aflați în nevoi”. Acel moment i-a marcat inima pentru totdeauna. Pahomie a făcut un jurământ în sinea lui: dacă va scăpa cu viață din acea campanie militară, își va dedica restul zilelor slujirii acestui Dumnezeu al iubirii.
Apariția îngerului și prima regulă monahală
După eliberarea din armată, Pahomie s-a botezat și s-a retras în deșert, devenind ucenicul unui bătrân aspru, pe nume Palamon. După ani de asceză severă, în timp ce se ruga în pustiul Tabennisi (pe malul Nilului), un înger al Domnului i-a apărut, îmbrăcat în haină de călugăr (cu schimă, o cruce roșie și un brâu). Îngerul i-a înmânat o tăbliță de aramă pe care era scrisă prima regulă monahală din istorie și i-a spus: „Pahomie, voia lui Dumnezeu este să aduni monahii la un loc și să îi conduci după această regulă”.
Regula îngerului punea accent pe moderație și ascultare. Călugării trebuiau să muncească pentru a se întreține, să mănânce împreună, să se roage împreună de mai multe ori pe zi și să se supună unui stareț. Până atunci, pustnicii făceau concursuri de postire extremă, dar regula pahomiană a adus echilibru: nimeni nu era forțat să postească peste puterile sale, dar absolut toți trebuiau să taie voia proprie prin ascultare.
O moștenire uriașă
Sistemul creat de Sfântul Pahomie a avut un succes fulminant. Până la sfârșitul vieții sale (anul 346 d.Hr.), el întemeiase deja 9 mănăstiri de călugări și 2 de maici, adunând sub îndrumarea sa peste 7.000 de monahi. El a fost un om de o smerenie profundă, chiar dacă era conducătorul tuturor, el făcea cele mai grele munci și a refuzat mereu să fie hirotonit preot, considerând că mândria este cel mai mare inamic al călugărului. Regula sa a fost tradusă mai târziu în latină de Fericitul Ieronim și a stat la baza întregului monahism apusean (prin Sfântul Benedict de Nursia) și răsăritean (prin Sfântul Vasile cel Mare).
Sfântul Ierarh Iacob Putneanul: Păstorul blând și apărătorul românilor
Verificând data de 15 mai în calendarul ortodox, ne bucurăm să prăznuim un mare sfânt al neamului nostru, canonizat recent (în 2016) de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Sfântul Iacob Putneanul a fost Mitropolit al Moldovei într-una dintre cele mai grele perioade din istoria Țărilor Române, secolul al XVIII-lea (epoca fanariotă).
Vocația timpurie și dragostea pentru Putna
Născut în anul 1719 într-o familie evlavioasă din Bucovina, Iacob a simțit chemarea către viața monahală încă de la vârsta de 12 ani, când a intrat ca frate la Mănăstirea Putna, ctitoria Sfântului Ștefan cel Mare. Aici a învățat carte, a deprins rânduiala slujbelor și a crescut duhovnicește.
Datorită vieții sale alese și a înțelepciunii sale, a fost ales egumen (stareț) al Mănăstirii Putna la doar 25 de ani. Sub conducerea sa, mănăstirea a cunoscut o revitalizare culturală și spirituală extraordinară. A reparat biserica, a înființat o școală pentru copiii țăranilor și a încurajat copierea și traducerea manuscriselor sfinte. Datorită dragostei sale imense pentru acest așezământ, a rămas în istorie cu supranumele de „Putneanul”.
Mitropolit al Moldovei: Tiparul și lupta pentru dreptate socială
În anul 1745, a fost ales Episcop de Rădăuți, iar cinci ani mai târziu, în 1750, a fost ridicat în scaunul de Mitropolit al Moldovei, la Iași. Perioada sa de arhipăstorire a fost una de o luminozitate rară într-un veac întunecat de birurile domnitorilor fanarioți.
Sfântul Iacob a fost, înainte de toate, un părinte pentru țăranii asupriți. A avut curajul nebănuit de a se opune direct domnitorilor fanarioți care impuneau taxe insuportabile sărăcimii. Prin presiunile și intervențiile sale curajoase, a reușit să obțină desființarea „văcăritului” (o taxă extrem de abuzivă pe vite), un gest care a salvat de la foamete zeci de mii de familii de români.
Mai mult, a înțeles că un popor nu poate fi liber dacă este ignorant. Sfântul Iacob a înființat o tipografie la Iași și a tipărit primele cărți de învățătură în limba română (Abecedarul sau Bucvarul), dorind ca toți copiii din Moldova să învețe să scrie și să citească.
Retragerea și sfințenia dovedită
Obosit de intrigile curții domnești și nedorind să facă niciun compromis moral, Sfântul Iacob a renunțat de bunăvoie la scaunul de Mitropolit în anul 1760 și s-a retras la mănăstirea sa de suflet, Putna. Aici și-a petrecut ultimii 18 ani din viață în rugăciune tăcută, continuând să traducă și să tipărească cărți. A trecut la Domnul pe 15 mai 1778.
Moaștele sale se află astăzi la Mănăstirea Putna, alături de mormântul lui Ștefan cel Mare. Sfântul Iacob Putneanul a rămas în memoria Bisericii ca modelul perfect de ierarh: neînfricat în fața politicienilor asupritori, blând cu cei săraci și un mare promotor al culturii românești.
Ce ne învață Sfinții prăznuiți pe 15 mai?
Parcurgând semnificațiile zilei de 15 mai în calendarul ortodox, ne dăm seama că sfinții de astăzi ne oferă o lecție vitală despre implicare:
- De la Sfântul Pahomie cel Mare învățăm importanța comunității. Într-o eră a individualismului accentuat, el ne arată că ne salvăm împreună. Supunerea, tăierea voii și lucrul în echipă (fie în familie, fie la locul de muncă) pot deveni instrumente ale sfințirii noastre dacă sunt făcute cu iubire și smerenie.
- De la Sfântul Iacob Putneanul învățăm curajul civic asumat creștin. El nu s-a limitat doar la rugăciunea din altar, ci a coborât în mijlocul problemelor sociale, luptând împotriva taxelor abuzive și luptând pentru educația copiilor săraci. El ne arată că un bun creștin este și un cetățean implicat, care nu închide ochii la suferința aproapelui.
