22 iunie în calendarul ortodox: Sf. Grigorie Dascălul și Sf. Mucenic Eusebiu de Samosata
Distribuiți
Fila zilei de 22 iunie în calendarul ortodox reprezintă o punte spirituală impresionantă între două epoci și două spații geografice complet diferite. Pe de o parte, Biserica ne cheamă să ne îndreptăm privirea spre un sfânt național român, un erudit și un păstor desăvârșit din secolul al XIX-lea: Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Țării Românești. Pe de altă parte, facem un salt înapoi în secolul al IV-lea, în fierbintea regiune a Siriei, pentru a-l cinsti pe Sfântul Sfințit Mucenic Eusebiu, Episcopul Samosatei, un apărător formidabil al dreptei credințe.
Deși trăiți la distanță de 1500 de ani unul de celălalt, acești doi ierarhi împart o poveste comună: amândoi au fost cărturari străluciți, amândoi au apărat Biserica de influențe politice toxice și amândoi au cunoscut amărăciunea exilului pentru că au refuzat să facă vreun compromis.
Pentru cei care caută profunzimea și semnificația zilei de 22 iunie în calendarul ortodox, acest articol vă oferă o radiografie completă a vieților lor. Vom afla cum a tradus Sfântul Grigorie zeci de cărți pentru luminarea românilor și cum Sfântul Eusebiu s-a deghizat în soldat pentru a salva Biserica.
Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul: Păstorul blând și luminătorul Țării Românești
Sfântul Grigorie (cunoscut sub supranumele de „Dascălul”) este una dintre cele mai luminoase figuri ale monahismului și ierarhiei românești, canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 2005.
Tinerețea și formarea la școala Sfântului Paisie Velicikovski
S-a născut în anul 1765 la București, primind la botez numele de Gheorghe. Fiind un tânăr înzestrat cu o minte sclipitoare, a urmat cursurile celebrei Academii Domnești de la Sfântul Sava, unde a învățat limbile greacă și latină la perfecție, alături de gramatică și teologie.
Însă setea lui nu era pentru carierele lumești. A plecat la Mănăstirea Neamț, atras de faima marelui stareț Paisie Velicikovski (Sfântul Paisie de la Neamț). Acolo a fost tuns în monahism, primind numele de Grigorie. Sub îndrumarea Sfântului Paisie, a intrat în echipa de traducători a mănăstirii, misiunea lor fiind aceea de a traduce din limba greacă marile scrieri ale Sfinților Părinți (inclusiv celebra Filocalie) în limba română, pentru a fi accesibile poporului. Această muncă titanică de traducere și redactare i-a adus, mai târziu, supranumele de „Dascălul” (Învățătorul).
Primul Mitropolit pământean după epoca fanariotă
După revoluția lui Tudor Vladimirescu din 1821 și încheierea epocii domniilor fanariote, pe tronul Țării Românești a ajuns domnitorul pământean Grigore al IV-lea Ghica (1822). Acesta a dorit ca și Biserica să fie condusă de un român, nu de un ierarh străin. Astfel, în anul 1823, smeritul călugăr Grigorie, pe atunci aflat la Mănăstirea Căldărușani, a fost chemat la București și ales Mitropolit al Țării Românești.
Domnia sa pastorală a fost una de o eficiență și o bunătate ieșite din comun:
- Tipografierea cărților: A înființat tipografii și a tipărit zeci de cărți de slujbă și de învățătură pe cheltuiala sa, împărțindu-le gratuit parohiilor sărace.
- Repararea bisericilor: A restaurat Catedrala Mitropolitană din București și a ctitorit noi lăcașuri de cult.
- Grija pentru cler și săraci: A obligat preoții să aibă o viață morală curată, a ajutat văduvele și a deschis școli pentru copiii săraci, plătindu-le învățătorii din visteria Mitropoliei.
Exilul și moștenirea sa
Din păcate, pacea sa nu a durat. În timpul războiului ruso-turc (1828-1829), administrația militară rusă a ocupat Țara Românească. Pentru că Sfântul Grigorie a apărat cu fermitate drepturile și autonomia Bisericii Române, refuzând să se subordoneze abuzurilor generalilor străini, a fost arestat și trimis în exil.
A stat exilat timp de patru ani și jumătate (la Chișinău, Buzău și Căldărușani). A îndurat umilința și izolarea cu o răbdare îngerească, continuând să traducă lucrări teologice. A revenit în scaunul mitropolitan abia în 1833, dar, fiind epuizat fizic, a trecut la Domnul pe 22 iunie 1834.
Astăzi, cinstitele sale moaște se află așezate spre închinare la Mănăstirea Căldărușani (județul Ilfov), locul pe care l-a iubit atât de mult.
Sfântul Sfințit Mucenic Eusebiu, Episcopul Samosatei: Curajul Ortodoxiei
Pentru a doua prăznuire importantă de pe 22 iunie în calendarul ortodox, lăsăm în urmă secolul al XIX-lea și ne întoarcem în secolul al IV-lea, o epocă în care Biserica creștină era sfâșiată din interior de erezia ariană (care nega divinitatea lui Iisus Hristos). Aici îl întâlnim pe Sfântul Eusebiu, Episcopul cetății Samosata (în Siria).
Episcopul care a refuzat să predea decretul
Eusebiu era renumit pentru viața sa sfântă și pentru fermitatea cu care apăra deciziile Sinodului de la Niceea. Un episod istoric celebru demonstrează curajul său fenomenal. În anul 361, Eusebiu a fost însărcinat să păstreze decretul oficial care consfințea alegerea Sfântului Meletie (un ortodox ferm) ca Patriarh al Antiohiei.
Împăratul roman Constanțiu al II-lea (care simpatiza cu arienii) a fost manipulat să ceară acel document înapoi, pentru a anula alegerea. Împăratul a trimis un sol militar la Eusebiu, amenințându-l că, dacă nu predă decretul, i se va tăia mâna dreaptă.
Sfântul Eusebiu a stat drept în fața solului imperial, a întins amândouă mâinile și a spus: „Taie-le pe amândouă! Dar decretul care apără Biserica lui Hristos nu vi-l voi da!”. Auzind de acest curaj uluitor, însuși împăratul Constanțiu a fost impresionat și a retras ordinul.
Deghizat în soldat pentru a salva Biserica
Câțiva ani mai târziu, pe tronul imperiului a urcat Valens (364-378), un susținător fanatic al ereziei ariene. Valens a declanșat o prigoană cumplită împotriva episcopilor ortodocși. Sfântul Eusebiu a fost izgonit din Samosata și trimis în exil în regiunea Traciei.
Însă Eusebiu știa că turmele rămase fără păstori vor fi devorate de „lupii” eretici. Astfel, el a recurs la o strategie de o îndrăzneală incredibilă. Și-a pus pe cap o cască militară romană, a îmbrăcat armura și uniforma de ofițer și a călătorit incognito prin cetățile Siriei și Feniciei. Sub această deghizare, el a instruit poporul în dreapta credință, a hirotonit preoți și diaconi ortodocși în secret și i-a pus în parohiile rămase vacante.
Martiriul și iertarea supremă
După moartea împăratului Valens, Sfântul Eusebiu s-a putut întoarce din exil, fiind primit cu lacrimi de bucurie de poporul din Samosata. El a continuat munca de refacere a Bisericii, călătorind pentru a instala noi episcopi ortodocși.
În anul 379, a ajuns în cetatea Doliche pentru a instala acolo un episcop. Comunitatea ariană din oraș era foarte violentă. În timp ce Eusebiu trecea pe stradă, o femeie fanatică ariană, aflată pe acoperișul unei case, a aruncat o țiglă grea de lut direct în capul Sfântului Eusebiu, spărgându-i țeasta.
Aflat pe patul de moarte, sângerând abundent, Sfântul Eusebiu a făcut un gest care l-a asemănat perfect cu Mântuitorul pe Cruce și cu Sfântul Arhidiacon Ștefan. I-a chemat pe clerici și pe magistrații orașului și i-a pus să jure că nu o vor pedepsi, nici nu o vor judeca pe femeia care l-a lovit, iertând-o din toată inima sa. La scurt timp, și-a dat sufletul nobil în mâinile lui Dumnezeu.
Învățături duhovnicești pentru omul de astăzi
Punând laolaltă viețile celor prăznuiți pe 22 iunie în calendarul ortodox, putem extrage principii vitale, extrem de aplicabile în societatea contemporană:
- Cultura și Credința sunt surori (lecția Sf. Grigorie): Sfântul Grigorie Dascălul a înțeles că o națiune nu poate prospera spiritual dacă zace în ignoranță și analfabetism. Traducerile sale și școlile pe care le-a fondat ne arată că un bun creștin trebuie să fie un om educat, care gândește și citește, nu un om fanatic și lipsit de cunoaștere.
- Integritatea nu se negociază (lecția Sf. Eusebiu): Gestul lui Eusebiu de a-și oferi ambele mâini spre a fi tăiate, refuzând să falsifice un document al Bisericii la ordinul unui politician corupt, este o lecție magistrală de onoare. Într-o lume a compromisurilor ușoare, suntem chemați să ne păstrăm integritatea profesională și morală, indiferent de amenințări.
- Puterea iertării: A ierta pe cineva care ți-a greșit mărunt este greu. A o ierta pe femeia care tocmai te-a asasinat este un act divin. Sfântul Eusebiu ne demonstrează că ura nu se stinge cu ură, ci cu o iertare totală care lasă în urmă doar lumina lui Hristos.
