4 iunie în calendarul ortodox: Sfinții de la Niculițel, Sf. Mitrofan și Mironosițele Marta și Maria, surorile Dreptului Lazăr
Distribuiți
Când deschidem fila zilei de 4 iunie în calendarul ortodox, ne aflăm în fața unei sinteze spirituale extraordinare, care acoperă trei dimensiuni și trei epoci diferite ale Bisericii lui Hristos. Această zi ne poartă pașii chiar pe teritoriul țării noastre, în Dobrogea, unde strălucesc moaștele Sfinților Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel. Totodată, ne poartă în inima fostului Imperiu Bizantin, pentru a-l cinsti pe Sfântul Ierarh Mitrofan, primul Patriarh al Constantinopolului, și ne întoarce la izvoarele Noului Testament, făcând pomenirea Sfintelor Mironosițe Marta și Maria, surorile Dreptului Lazăr și prietenele apropiate ale Mântuitorului.
Pentru cei care caută semnificația profundă a zilei de 4 iunie în calendarul ortodox, acest articol este o invitație la descoperire. Vom explora povestea fascinantă a descoperirii arheologice de la Niculițel, istoria patriarhului care a uimit un împărat roman și lecția atemporală a echilibrului dintre acțiune și rugăciune lăsată de Marta și Maria.
Sfinții Mucenici de la Niculițel: Zotic, Atal, Camasie și Filip
Povestea sfinților prăznuiți pe 4 iunie începe cu una dintre cele mai spectaculoase și emoționante descoperiri arheologice și spirituale din istoria României. Este vorba despre patru ostași ai lui Hristos care și-au dat viața în regiunea Scythia Minor (Dobrogea de astăzi) la începutul secolului al IV-lea, în timpul cumplitelor persecuții ordonate de împărații Dioclețian, Maximian sau Licinius.
O descoperire adusă de ploi: Minunea din 1971
Timp de peste 1600 de ani, trupurile acestor patru sfinți au stat ascunse în pământul Dobrogei. În primăvara anului 1971, în comuna Niculițel din județul Tulcea, au avut loc ploi torențiale extrem de puternice. Apele au spălat ulițele satului, săpând șanțuri adânci., iar într-o dimineață, localnicii au observat că viitura a scos la iveală o porțiune dintr-o cupolă de cărămidă.
Arheologii chemați de urgență la fața locului au descoperit o criptă paleocreștină (un mormânt antic) perfect conservată, datând din secolele IV-V. Când au deschis cripta, au găsit o cutie de lemn (sicriu) care conținea moaștele a patru bărbați.
Ceea ce a făcut ca această descoperire să fie unică în lume a fost inscripția de pe pereții interiori ai criptei. Acolo scria în limba greacă veche: „Martyres Christou” (Martirii lui Hristos), iar dedesubt erau scrise clar numele lor: Zotikos, Attalos, Kamasis, Philippos. Aceasta a fost dovada istorică și arheologică incontestabilă a prezenței creștine și a sângelui martiric vărsat pe teritoriul României!
Cine au fost cei patru Mucenici?
Despre viața lor înainte de martiriu, cronicile vremii oferă puține detalii, dar Sinaxarele ne spun că făceau parte din oștirea romană sau erau cetățeni romani stabiliți în Noviodunum (astăzi Isaccea, aproape de Niculițel).
Pentru că au refuzat să aducă jertfe idolilor romani și L-au mărturisit pe Hristos ca fiind singurul Dumnezeu adevărat, au fost condamnați la moarte. Unii istorici și hagiografi susțin că au fost judecați, supuși torturilor și au pierit prin tăierea capului cu sabia, iar alții că ar fi pierit prin foc sau în apele Dunării, însă trupurile lor au fost recuperate în taină de creștini și așezate cu mare cinste în cripta bazilicii de la Niculițel. Sub moaștele lor, în aceeași criptă, au fost găsite și fragmente din moaștele altor doi martiri mai vechi, ale căror nume nu ne sunt cunoscute.
Astăzi, cinstitele moaște ale Sfinților Zotic, Atal, Camasie și Filip se află așezate într-o raclă deosebită la Mănăstirea Cocoș din județul Tulcea, unde mii de pelerini merg anual pentru a le cere mijlocirea și ajutorul.
Sfântul Ierarh Mitrofan: Patriarhul care a binecuvântat Constantinopolul
Un alt stâlp al Bisericii, pomenit la data de 4 iunie în calendarul ortodox, este Sfântul Ierarh Mitrofan, primul Episcop (și apoi Patriarh) al cetății Bizanțului, pe vremea când aceasta devenea noua capitală a Imperiului Roman.
Fiu de nobil roman, convertit la Hristos
Sfântul Mitrofan a trăit la sfârșitul secolului al III-lea și începutul secolului al IV-lea. Era fiul unui mare nobil roman pe nume Dometian, fratele împăratului roman Probus. Dometian, fiind un om înțelept, a înțeles deșertăciunea zeilor păgâni și, renunțând la onorurile Romei, s-a convertit la creștinism împreună cu familia sa, mutându-se la Bizanț (astăzi Istanbul).
Aici, datorită vieții lor sfinte, tatăl său, Dometian, iar mai târziu fratele său mai mare, Probus, au devenit episcopi ai cetății. După moartea acestora, pe scaunul episcopal a urcat Mitrofan, un om cu o viață atât de curată și o înțelepciune atât de mare, încât strălucea ca un far într-o lume încă bântuită de păgânism.
Prietenia cu Sfântul Împărat Constantin cel Mare
Când Sfântul Împărat Constantin cel Mare a vizitat regiunea și a intrat în cetatea Bizanțului, l-a întâlnit pe Episcopul Mitrofan. Împăratul a fost de-a dreptul cucerit de sfințenia, blândețea și rațiunea acestui bătrân ierarh. Tradiția spune că tocmai afecțiunea sa pentru Mitrofan și frumusețea așezării l-au determinat pe Constantin să aleagă Bizanțul drept loc pentru construirea noii capitale a imperiului – Constantinopolul (Orașul lui Constantin).
Din respect pentru sfințenia sa, Constantin cel Mare i-a acordat Sfântului Mitrofan titlul de Patriarh (fiind primul care a purtat acest titlu de onoare în istoria cetății, înainte ca ea să devină oficial scaun patriarhal deplin).
Sinodul de la Niceea și sfârșitul vieții
În anul 325 d.Hr., a fost convocat Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, pentru a combate erezia lui Arie. Sfântul Mitrofan era deja extrem de bătrân (tradiția spune că avea 117 ani!) și slăbit, așa că nu a putut participa personal. În locul său, l-a trimis pe ucenicul său, Alexandru (cel care îi va și urma la scaunul patriarhal). După încheierea Sinodului, Împăratul Constantin și mai mulți Părinți Sinodali au venit la Constantinopol pentru a-l vizita pe bătrânul Mitrofan și a primi binecuvântarea sa.
Sfântul Mitrofan a trecut la Domnul la scurt timp după aceea, în pace, lăsând în urmă o Biserică întărită și o capitală care avea să devină inima Ortodoxiei pentru o mie de ani.
Sfintele Mironosițe Marta și Maria: Surorile Dreptului Lazăr
Pe lângă martirii din Dobrogea și marele Patriarh al Constantinopolului, 4 iunie în calendarul ortodox este ziua dedicată Sfintelor Mironosițe Marta și Maria, surorile Sfântului și Dreptului Lazăr din Betania (prietenul Mântuitorului, pe care L-a înviat a patra zi din morți).
Echilibrul dintre acțiune și contemplare
Marta și Maria apar în Evanghelii ca figuri centrale ale ospitalității și iubirii față de Iisus. Casa lor din Betania era un loc de refugiu și liniște pentru Mântuitorul Hristos.
Evanghelia după Luca (10:38-42) ne oferă un tablou fascinant al caracterelor lor diferite. Când Iisus le-a vizitat, Marta se ostenea cu slujirea (pregătea masa, făcea curat, era un om al acțiunii practice), în timp ce Maria s-a așezat la picioarele Mântuitorului și Îi asculta cuvintele (fiind un om al contemplării și rugăciunii). Când Marta s-a plâns că sora ei nu o ajută, Hristos i-a oferit un răspuns rămas celebru peste veacuri: „Marto, Marto, te îngrijești și pentru multe te silești, dar un singur lucru trebuie. Maria partea cea bună și-a ales, care nu se va lua de la ea”.
Acest episod nu o condamnă pe Marta (a cărei slujire era esențială), ci arată că acțiunea fără rugăciune și ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu este incompletă.
Purtătoare de mir și propovăduitoare
Credința amândurora a strălucit cu adevărat la moartea fratelui lor, Lazăr. Marta L-a întâmpinat pe Hristos pe drum, mărturisind: „Doamne, cred că Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu”, iar Maria a căzut la picioarele Lui plângând, emoționându-L pe Mântuitorul până la lacrimi înainte de a săvârși marea minune a învierii.
După Răstignirea și Învierea lui Hristos, Marta și Maria au făcut parte din grupul Femeilor Mironosițe (cele care au mers duminică dimineața la mormânt cu miruri de mare preț, fiind primele martore ale Învierii).
Tradiția Bisericii ne spune că, după ce a început persecuția împotriva creștinilor din Ierusalim (când a fost ucis Sfântul Ștefan), Lazăr a fost pus într-o barcă fără vâsle alături de surorile sale și trimis în largul Mării Mediterane, să piară. Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, barca a ajuns în insula Cipru. Aici, Lazăr a devenit Episcop de Kition, iar Marta și Maria l-au ajutat în propovăduirea Evangheliei, slujind Biserica până la trecerea lor la cele veșnice.
Învățături duhovnicești pentru omul de astăzi
Ce ne învață prăznuirile din data de 4 iunie în calendarul ortodox?
- Credința nu este o legendă (Sfinții de la Niculițel): Cripta cu numele martirilor din Dobrogea ne amintește că Ortodoxia românească nu a fost inventată târziu, ci a fost semănată în sânge, chiar din primele secole, pe pământul țării noastre. Credința noastră are rădăcini istorice palpabile.
- Respectul pentru vârstă și înțelepciune (Sf. Mitrofan): Un împărat uriaș precum Constantin cel Mare a avut smerenia de a se pleca în fața unui episcop bătrân. Societatea modernă, care adesea marginalizează bătrânii, are nevoie să reînvețe respectul pentru experiența și blândețea celor în vârstă.
- Armonia vieții (Marta și Maria): Cele două surori ne învață echilibrul perfect. În viața noastră trebuie să fim și ca Marta (să muncim, să fim responsabili, să avem grijă de familia noastră), dar și ca Maria (să ne găsim timp de liniște, rugăciune și participare la Sfânta Liturghie). Doar cu munca fizică, sufletul se usucă; doar cu rugăciunea, fără a-ți sluji aproapele, ignori iubirea faptică.
